Cursul înglobează în sine Problemele practice ale filosofiei, profilat într-o măsură cântărită şi la o justă valoare, constituind o experienţă intelectuală indispensabilă omului. Întrucât fiecare domeniu al ştiinţei îşi are obiectul şi metoda adecvată, studiul acestuia (domeniu) este prefaţat de o introducere în care sunt tratate probleme privind metodele şi sursele de investigaţie, funcţiile, categoriile şi principiile disciplinei în cauză, înrudirile cu alte discipline etc. Calea gândirii filosofice este grea şi pentru a o urma omul trebuie să depună eforturi, să utilizeze toate capacităţile sale intelectuale, altfel problematica va rămâne pentru el inaccesibilă. Aceasta poate fi lămurit prin faptul că filosofia pătrunde în adâncurile existenţei şi acţiunilor umane, impune necesitatea de a medita pe marginea unor fenomene inaccesibile bunului simţ, ea mai degrabă abordează probleme şi depistează contradicţii decât oferă soluţii definitive.

Comunicarea eficienta

Cursul se adresează studenților Institutului de Științe Penale și Criminologie Aplicată, pentru îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, prin stimularea unui mediu comunicativ, creativ şi profesional.